Municipiul Satu Mare se confruntă de ani de zile (în funcţie de condiţiile atmosferice) cu praful sau cu noroiul care acoperă domeniul public al oraşului. Fenomenul s-a accentuat până nu de mult în timpul iernii, când pe strazile Sătmarului era împrăştiat nisip nespălat pe post de antiderapant. Primul pas pentru ameliorarea situaţiei s-a făcut când Florisal a renunţat la nisip în favoarea unor săruri speciale. În altă ordine de idei, legislaţie în vigoare nici nu mai permite împrăştierea nisipului pe străzile unui oraş.
Problema nu s-a rezolvat însă nici pe departe pentru că există un şir de alte surse de noroi cum ar fi:
- basculele şi tractoare care transporta prin oraş nisp, balast, piatră spartă, moloz şi pământ şi din care curge, picură şi sare materialul transportat pe carosabil.
- o mulţime de şantiere neorganizate unde intră şi ies camioanele care transportă material de construcţie. În majoritatea cazurilor curţile acestor construcţii nu sunt consolidate iar noroiul din curte este cărat de camioane pe strada. Şi mai rău dacă spaţiul verde din faţa construcţiei se foloseşte ca şi platformă de descărcare.
- maşinile care parchează pe spaţii verzi distruse sau terenuri neamenajate cară şi ele noroi pe carosabil.
- şi nu în ultimul rând modul în care sunt efectuate lucrările utilitare în oraş (canalizare, apă, curent, gaz). În situaţia actuală pământul scos din şanţuri stă zile şi săptămâni întregi pe stradă şi pe trotuar iar ploile spală pe carosabil şi trotuare noroiul din aceste mormane de pământ.
Soluţia ar fi adpotarea şi punerea în practică a unui program "antinoroi si antipraf" coerent:
- camioanele care "scapă" materialul transportat ar trebui consecvent amendate şi imediat s-ar găsi soluţii pentru etanşarea lor.
- constrânşi de reguli şi amenzi ar găsi şi constructorii soluţii de a nu mai căra noroi pe carosabil.
- trebuie interzisă şi amendată consecvent parcarea pe spaţii neamenajate respectiv pe spaţii verzi si în curţi comune neamenajate.
- trebuie interzisă depozitarea pămantului (chiar şi temporar) pe spaţii publice în timpul lucrărilor. Regului severe şi sancţiuni impuse firmelor care execută lucrări utilitare ar rezolva şi aceasta problemă.
Cam multe reguli şi sancţiuni :) dar altfel nu se poate face ordine.
Termopane la preț de producător – ce înseamnă cu adevărat și cum faci
alegerea corectă
-
În ultimii ani, expresia „termopane la preț de producător” a devenit una
dintre cele mai căutate formule din domeniul construcțiilor și renovărilor.
O re...
Acum o lună
6 comentarii:
Ca de obicei toate bune , frumoase si reale , insa eventual realizabile peste 20-30 de ani aici la noi (((( din pacate ! Insa daca veti deveni edil sef si asta va fi una din promisiunile electorale sigur aveti votul meu ! :-)))
@anonim
deocamdată sunt preocupat să adun la un loc şi să sistematizez problemele cu care se confruntă municipiul şi să formulez şi căte o propunere de soluţionare.
Poate vor fi de folos aceste idei pentru viitorul primar al oraşului.
Cum adica "trebuie interzisă şi amendată consecvent parcarea pe spaţii neamenajate respectiv pe spaţii verzi si în curţi nebetonate." Veti obliga cetatenii Satmarului sa-si betoneze curtile?
@"un curios"
Mă gândeam la curţi comune neconsolidate, cum este de exemplu cea cu intrare de pe str. Parângului 4 sau str. Corvinilor 35 (dar sunt şi altele). Adică curţi în care intră şi ies zilnic zeci de maşini şi care nu sunt în nici un fel acoperite.
Aceste curţi deservesc de regulă mai multe blocuri şi au o mulţime de garaje (autorizate şi neautorizate), respectiv locuri de parcare.
Cu curţile caselor private nu sunt în general astfel de probleme, de acea reglementarea poate să fie generală fără să deranjeze proprietarii caselor private.
Deci cineva are interes sa nu se faca drumuri bune si ne cred pe toti idioti,sa foloseasca pentru casele lor la fundatii asa materiale cum baga in drumuri sa se darame pe ei de mafioti impertinenti.N-i grija ca la vilele ce se construiesc calitatea si materialele sant de ultima generatie pe cand la drumuri e bataie de joc situatia a devenit intradevar disperata.Santem condusi de o cloaca de mafioti care no sa dispara prea repede!!
Betonarea curtilor interioare e o problema foarte serioasa si urgenta si ar trebuii luate masuri de a obliga asociatiile de locatari sa-si betoneze macar aceste curti.Locuiesc intr-o astfel de curte chiar in centrul orasului si in momentul in care se dezgheata primavara inotam in mocirla ce sa mai zic de zecile de kilograme de noroi purtate de rotile masinilor noastre in strada e penibil.
Trimiteți un comentariu