marți, 10 februarie 2009

Apogeul inconsistenţei

Adam Boer



Domnul primar reales a declarat de mai multe ori că primăria nu are competenţa de a amenda autovechiculele parcate neregulamentar. Citez din procesul verbal al şedinţei consiliului local din 18. decembrie 2008:

"Dl.Primar arată că ... o altă problemă, este aceea că în problemele de trafic Poliţia Comunitară nu are nici un drept de a se amesteca. Dacă se parchează ilegal terbuie să-l amendeze. Dar dacă se parchează acolo unde este semnul Oprire Interzisă, nu este treaba Poliţiei Comunitare. Aceasta este o problemă de circulaţie, care nu este de competenţa Poliţiei Comunitare...."

Aflu azi cu nedumerire că din data de 12. februarie, agenţii Poliţiei Comunitare vor acţiona pentru identificarea şi sancţionarea autovehiculelor parcate în locuri nepermise în conformitate cu prevederile H.C.L nr.243/2006.

Am listat şi am citit hotărârea susnumită, iniţiată în noiembrie 2006 de către primarul Iuliu Ilyes.

Stimate domnule primar, cu ocaziile în care ne-aţi explicat că nu puteţi să acţionaţi împotriva autovechiculelor parcate neregulamentar, aţi uitat de hotărârea iniţiată chiar de dumneavoastră sau nu aţi ştiut că aveţi sarcina de a executa hotărârile consiliului local?

19 comentarii:

Anonim spunea...

pe Rozelor, actual Iuliu Maniu, se afla un "trabant decapotabil albastru"..... amendat pentru ca era abandonat acolo de vreo 2 zile.... in timp ce jepanul cu nr.SM XX TAR statea nestingherit pe spatiul verde.... tari baietii astia maidanezi.... pardon, comunitari.....

Anonim spunea...

Domnu Boer,desi titlu este copiat de pe un blog cu mult mai mare trafic,problema este bine pusa!Pulitzia maidaneza practic este a saptea roata la carutza,avand in vedere ca de aceleasi treburi se ocupa Jandarmeria,Politzia...etc.
Eu cred ca sub imboldul perfuziei cu gulash primit prin posta rapida direct din ceaunul care a fiert duminica la Sf.Gheorghe,El Ciupa Senzual Impotente Gyulea,se crede deja cu mosia lu' tacsu autonoma si independenta.......de aceea revigoreaza HCL-uri de cacat ,incalcand legea TZARII.Chiar daca sangele nu-i mai ajunge deloc in mansarda calculul tampitului e unul simplu...."Stiu ca hotararea este ilegala,dar ma doare in pix......"baietzii" (adica maidanezii,asa cum ii alinta Gyulush)o sa dea 1000 de amenzi in trei zil!Desigur o sa existe si jmecheri care o sa conteste in instantza procesul verbal si o sa si castige,dar o sa fie si o gramada de "prosti" care o sa plateasca, ca asa e invatzat satmareanu' sa duca iute mana la portofel.Asa ca oricum ar fi io ma fac cu o gramada de lovele pe care o sa-i bag cumva in buzunar....."

Dobitocu',insa nu s-a gandit la un aspect......si anume ca daca din aia jmecherii care o sa conteste procesul verbal, o sa se gaseasca unul si mai jmecher care sa le faca maidanezilor si lu Gyulea un dosarel penal pentru abuz in serviciu ,sau care pe langa restituirea banului de amenda o sa cera si despagubiri.....

Si cand ma gandesc ce primar de gasca era Gyulea in campanie electorala........cum mai facea el doua parcari subterane......ce vremuri....ce vremuri.....

Anonim spunea...

Insa daca ne uitam putin la topicul anterior acestuia ma gandesc ca nea Raducu o sa fie din nou barbatul care este , si o sa atace in contencios si aceasta HCL,deoarece nici asta nu a fost adusa la cunostintza cetateanului dar pe deasupra incalca si art 1 alin 3 din OUG nr 195/2002,art 177 alin 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.....unde este stipulat foarte clar ca: "indrumarea,supravegherea,controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice si LUAREA MASURILOR LEGALE in cazul in care se constata incalcari ale acestora se realizeaza de catre POLITISTII RUTIERI DIN CADRUL POLITIEI ROMANE."

Ma gandesc ca nea Raducu o sa faca acest gest barbatesc,deoarece asa cum spunea si el "legea este de partea cetateanului"Dar prin aceasta noua luare de pozitie impotriva raului ce vine prin HCL.....o sa arate tuturor ca el apara doar interesele cetateanului si nu cele personale si de haita.Astfel cu totzii o sa vedem ca acuzatiile ca a atacat HCL-u lu' Gyulea doar ca sa faca loc unei firme austrice de strans gunoi(care a mai licitat odata in SM),in locul Florisal,este doar o minciuna lansata tendentzios de elemente reactzionare ,care in dorintza de a dezinforma opinia publica lanseaza virulente atacuri miselesti la adresa acestui barbat intre barbatzii urbei.Insa si cu sprijinul blogheristic al intaiului barbat dintre barbatzi (chiar daca nu din motive biblice ajuns acum barbat doar cu un sfert de norma),o sa le vina ei de hac acestor securisti anonimi care calca in picioare si improsca cu noroi, maretzele initiative civice .....

Anonim spunea...

Era sa uit!!!!Totusi si un element reactzionar ca mine tre sa aiba maniere......Bine atzi revevit Domnu Boer!

PS
Niste poze cu veveritze in blana goala, din lungul dvs concediu, ne bagatzi spre vizionare?

TreXeL spunea...

legal sau ilegal, stam jalnic cu parcarile. oricum se construiesc blocuri aiurea in oras, macar unu s-ar putea face parcare pe mai multe nivele. si in locu magariei care sta sa cada pe stefan cel mare s-ar putea face una (nu stiu cat de mare e totusi casa aia ca si suprafata).mai sunt darapanaturi si pe Petofi, prin spatele Aurorii unde s-ar putea face. costul unui bloc parcare nu e mare, nici nu se poate compara cu un bloc de locuinte (cand ma gandesc ca am dat in Venezia 22 euro pe 12h de parcare imi vine sa fac io unu :D doar avem oras frumos ce mama naibii)
mie totusi imi convine, sunt obligat sa parchez departe si in felu asta sa merg pe jos pana in centru, miscare, sanatate...traiasca! de fapt cred ca la aceste aspecte s-a gandit domnu primar cand a renuntat la parcari centrale...sa fim noi sanatosi!

Adam Boer spunea...

@trasnea
Nu a fost intenţionat şi am schimbat titlul. Din păcate oriunde ne uităm, vedem doar incompetenţă... doar puţine excepţii.

Dacă HCL 243/2006 este ilegală şi din această cauză nu a fost până acuma aplicată, de ce se aplică acuma?

În altă ordine de idei, dacă poliţia rutieră nu intervine... şi nu intervine de ani de zile în cazul parcărilor neregulamentare, părerea mea este că ar trebui lăsată poliţia comunitară să facă (sau să încerce măcar) să facă ordine.

Anonim spunea...

Acum acest HCL se aplica deoarece Gyulea e rupt in cur de lovele......Nu mai sunt parale de ciordit,nu mai sunt parale de salarii umflate si prime nesimtzite,iar godaceii incep sa guitze nesatisfacuti doar de promisiunile inconsistente.Iar daca Gyulea pierde sustinerea godaceilor cu jejunul indesat,atunci a rupt-o in figuri......
Politia maidaneza e un apendic incompetent,populata cu idiotzi ,unii chiar cercetati penal,iar altzii precum Gaozac,aruncatzi afara de sistem datorita incompetentzei crase.Din punctul meu de vedere ar trebui desfiintzata......

Interesanta luarea dvs de pozitzie cu privire la politzisti.......poate ca in ciuda faptului ca sunt tot militzieni au o urma de realism in ei.....Concret isi dau seama ca nu ai unde parca si de aceea parchezi neregulamentar.......Acu vreo luna intr-o dimineatza ma opresc neregulamentar pe Stefan cel Mare chiar in spatele masinii de politie......iese imediat un gabor si zice "dai drumu, bai de aici!"....Io nici nu-l bag in seama ,iar el ridica vocea si repeta cele spuse mai sus.......atunci ii spun ca "bai esti cu mata,nu cu mine care te platesc.....ai vreo problema?" .....boul putzin bulversat de tonul folosit de "contravenient" zice ca am parcat in loc nepermis....."zau? si unde as putea sa parchez intr-un loc permis?" il intreb.....asta da ochii roata si ridica din umeri.....io ii zic "stiu ca ai dreptate,dar daca imi arati un loc de parcare pe o raza de 500 de metrii potzi sa ma amendezi de doua ori"......asta iar da din umeri dar incepea sa se umfle gusa in el......de aceea ii zic "daca ma amendezi pe mine ,amendeaza-l si pe boul de primar conform art128 din OUG 195/2002 si daca tu scrii acum procesul verbal io platesc de doua ori amenda mea!".....la care boul zice "va recomand sa nu se mai repete!" si se cara in masina......
Deci .......domnu Boer,io cred ca problema este la Gyulea in gradina si nu la Politzia Rutiera......In campania electorala era zmeu ,referitor la parcari subterane.....acum a devenit acelasi dobitoc mincinos si foarte incompetent......asa cum a fost de fapt din totdeauna!

Astia de la Politzia maidaneza nu stiu sa-si faca nici macar ghetele cu crema.......ma uitam la un sugaci maidanez ce o fredona sambata pe o banca in groapa pavata si premiata ce ghete murdare de noroi (sau chiar balega ,ca dadea in verde)avea......Daca asta era biban la infanterie si se prezenta in fatza caporalului cu tzinuta in halu ala......io cred ca baga sectoare cu periutza de dintzi toata armata.....Da pe astia cine dracu sa-i vada?Eh,ce sa facem sunt si ei niste animale de companie care trebuie sa subziste........

Anonim spunea...

Imi explica si mie cineva,ca pricep mai greu care este problema cu parcarile.Nu prea inteleg de ce va luati de primar (nu vreau sa-l apar,dar totusi nici sa-l critic fara sa inteleg ).Ce inteleg eu este ca :daca vrea sa-i amendeze pe cei care parcheaza ilegal ii bai ,daca nu-i ii amendeaza iar ii bai ,deci ce trebuie sa faca ? Claudio

Anonim spunea...

@Claudio
Fratele meu in primul rand imbecilul trebuie sa respecte legea.....adica sa nu mai initzieze HCL-uri nesimtzite care sa fie ilegale si care sa se suprapuna nefericit cu legislatzia in vigoare.Concret cu parcarile impotentza unei mansarde neirigate a hotarat de la sine putere ca maidanezii comunitari pot da amenzi la regimul circulatziei....

In alta ordine de idei,desigur traim intr-un stat democratic cu o ordine de drept,de aceea este indicat sa respectam legile......Insa natura acestei tzari cat si proasta factura a legiuitorului, au facut in asa fel legile incat uneori itzi este pactic imposibil sa le respectzi.....de ex in cazul nostru si daca vrei sa parchezi legal (inclusiv cu plata) nu gasesti nici un loc ......atunci esti practic fortuit sa incalci legea,deci sa devi delicvent si eventual sa suportzi pecuniar "neobrazarea"!
Putem sa discutam si din punct de vedere al bunului simtz aceasta chestiune........desigur a incalca normele comunitatzii este un act de lipsa de respect fatza de semenii tai in principal si un act de nesupunere civica in subsidiar.....insa oare nu tot nesimtzire crasa se poate spune ca este actul unui edil care promite cu surle si cu trambitze parcari,iar apoi uita subit ,dar doreste sa restabileasca ordinea prin actiuni ilegale.Oare nu nesimtzire crasa poate fi numita lipsa de preocupare fatza de problema parcarilor?

Anonim spunea...

Mersi Traznea ,incep sa inteleg.Adevarul ca de atata timp primar ar fi trebuit sa se vada ceva ameliorare cu parcarile,dar daca nu are loc unde sa faca parcari si numarul masinilor a crescut este clar ca trebuie gasita o solutie.In legatura cu respectarea legii ,banuiesc ca primarul o fi intrebat jurista de la primarie daca este legal (doar ea este ceea care stie cel mai bine)asa ca ea JURISTA este dupa mine ceea mai vinovata de aceste HCL care se pare ca nu sunt prea legale.Si in alte tari si primaria amendeaza pe cei care parcheaza gresit.(probabil or fi alte legi).Cu parcarea subterana ,are noroc ca a aparut criza financiara .Sa speram ca in cele din urma o sa se gaseasca o solutie.Claudio

Adam Boer spunea...

@trasnea
Am citit între timp:
- Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
- OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată prin OUG nr. 63/2006
- Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organzarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare
- HCL Satu Mare nr.243/2006

Fac următoarele observaţii:

Conform art. 1, alin. (3) din OUG 195/2002, autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea regulilor de circulaţie este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Legea nr. 371/2004, art. 7 nu conferă poliţiei comunitare atribuţii privind aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea regulilor de circulaţie.

Conform art.7, lit. a) din HCL 243/2006 staţionarea vehiculelor de orice fel este permisă numai în locuri special amenajate, prevăzute în acest sens cu indicatoare şi marcaje. Conform art.9 staţionarea sau parcarea autovehiculelor în alte locuri decât cele indicate mai sus constituie contravenţie. Art. 20 stipulează că contravenţiile prevăzute în prezenta hotărâre se constată printre altele şi de către reprezentanţii Poliţiei Comunitare. Iar conform art.25 punerea în executare se va face de către organul din care face parte agentul constatator.

Adică conform HCL 243/2006 Poliţia Comunitară poate să constate şi să execute contraveţii privind nerespectarea regulilor de parcare.


Concluzia mea, bazată pe legile enumerate mai sus, este că HCL 243/2006 nu respectă legislaţia română.

Am însă o nedumerire... în Cluj Napoca, dar şi în Bucureşti am văzut poliţişti comunitari care amendau, sau chiar ridicau maşini parcate neregulamentar. Acuma sau şi în aceste oraşe se procedează ilegal, sau există o lege necunoscută încă de mine care conferă acest drept şi poliţiei comunitare.

Anonim spunea...

@Trasnea

NU VA DAU DREPT!

faptul, ca nu gasesti loc de parcare, nu iti da dreptul sa parchezi unde vrei!!!! Ceea ce spui, este o interpretare falsa a libertatii omenesti. De ce? Pentru ca parcand neregulamentar deranjezi altii! In momentul cand parchezi, ca si multi satmareni pe, sau la o distanta mai mica de 5m de trecerea de pietoni, chiar pui viete in pericol!!!! Nimeni nu are un "drept de parcare" acolo, unde are treaba. Sunt destule locuri in oras, numai trebuie mers putin pe jos. Sa zicem 100-200m de la centru gasiti locuri destule.

Anonim spunea...

@Boer
Bravo domnu Boer iata ce inseamna sa ai advocat.....sau advocata mai bine zis!Nu stiu cum e treaba la Bucale sau la Cluj,dar exista o chichitza intr-una dintre legile enumerate mai sus......va datzi seama ca nu pot sa va spun pe blog chestiunea!

Apropos de advocata pe cand un topic cu actiunea dvs cu gunoiu?



@Brutus

Dupa cat de prost te exprimi se pare ca tocmai ai sosit de la marea intrunire de duminica.....chiar voi cei 2000 de maghiari care v-atzi dus sa huiduitzi constitutzia Romaniei,unde dracu atzi parcat(?) .....ca Sf.Gheorghe ala e cat un cacat,ma rog cacat autonom?Aaaaaaa,m-am prins,ca natziune descalecatoare ce suntetzi nu atzi mers cu masina ci cu calu'.......si l-atzi parcat in biserica....ca doar avetzi patru.....si istorice pe deasupra!

Totusi pentru a nu crede ca sunt un sovin ultranatzionalist (desi nu am nimic impotriva),am zis sa fac si io ca tine si sa merg pe jos in cautarea locului de parcare.....si am gasit,bai Brutus ,bai......la gara ,am gasit!

Deci Brutus.....ura si la gara....

Anonim spunea...

@Trasnea

Tu te exprimi pe limba ta materna, dar tot nu-o faci frumos. Faci atacuri verbale pe adresa oricarui, numai pentru a te simti bine. Dar adevarata intelepciune este in ceea ce spui, nu cum o spui. Iar in ceea ce spui tu putina intelepciune se gaseste, din pacate. Ai putea folosi stilul si pentru altceva, decat negativism...

"Bla-bla"-ul sovin si ultranationalist in care te referi la secui, nu o comentez, nu e locul potrivit.

In legatura cu locurile de parcare nu trebuie sa mergi pana la Gara, acolo chiar putine gasesti. Incearca sa zicem strazile Mileniului si Cosbuc (directia spre Gara).

Spune-mi, daca tot ai ajuns la Gara, cum n-ai luat si trenul spre Bucuresti? Numai dus. ;)

Anonim spunea...

daca trec pe rosu. ma poate amenda maidanezul? daca lovesc masina, face el constatarea(presupunind ca stie scrie)?
la intersectia unde era trabantul decapotabil au desfiintat 5 locuri de parcare ca sa fluidizeze traficul, in loc sa reprogrameze un semafor idiot la care trebuie sa acorzi prioritate cind ai verde!!! ce idioti!

Anonim spunea...

Brutus,

Trasnea a parcat de prea multe ori in locuri interzise adica gaoze masculine si tare mult i-a placut. Daia' e asa spurcat la gura, de la cata scula a supt la viata lui. El crede ca ii poate lua pe toti la poala ca asa vrea muschii lui.

Amantul lu' Trasnea

Anonim spunea...

adam -ar trebui sa faci " coltul lui Traznea " - sa aiba un loc al lor cei care vor sa-l critice pe Traznea .Claudio

Anonim spunea...

Bai boule care esti bou si ma imiti.....Felatie vrei de la mine ? Am prea multe de scris si nu am timp sa umblu dupa curlangii ca tine..........ca altfel ( as parca acolo in goaza ta )

@Boer am o mancarime in deste..... sa iti stric blogul asta ca prea e de cacao

@claudio, esti prea mic si nesemnificativ sa ma plictisesc a scrie despre un rejectat de pe toate blogurile din satmar

Anonim spunea...

te referi la care bloguri?Cele care sprijina SANTAJUL ?
adam - nu poti face nimic din pacate impotriva copiilor care au acces la internet ,asta este.Se vede clar ca initiativa ta deranjeaza.Claudio