miercuri, 20 februarie 2008

Un strand public pe malul stâng al Someşului

Din tot ce am văzut eu pâna acuma în lume, un strand este exploatat în general de administraţia locală şi este un serviciu care este subvenţionat de la bugetul local. Şi asta în condiţia în care se doreşte ca populaţia cu un venit mediu să aibă acces la acest strand.

Un strand poate deveni o afacere, adică poate să fie rentabil pentru un investitor, numai dacă se realizează un complex gen "aquaparc" cu piscine acoperite, apă termală, complex de tratamente, hoteluri şi restaurante.

Municipalitatea, indiferent de persoana primarului, a ezitat de 1990 încoace să se angajeze în reabilitarea strandului municipal. Faptul că se putea şi altfel demonstrează exemplul Tăşnadului. Pretextul cu incertitudinea juridică ale terenurilor nu ţine, pentru că dacă se dorea, se putea realiza un ştrand şi pe un alt amplasament.

Cu concesionarea ştrandului municipal către o firmă privată, municipalitatea a externalizat şi acest serviciu public - urmează să vedem rezultatul.

În opinia mea, municipiul Satu Mare ar trebui totuşi să se angajeze în realizarea şi întreţinerea unui ştrand municipal pe malul stâng al Someşului, de exemplu în Micro17 sau Micro 15/16.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Da, sunt foarte multi pensionari de exemplu pentru care strandul a reprezentat ani de zile singura posibilitate de tratament. Ar fi pacat sa nu se faca nimic pentru ei.

Rebel spunea...

probabil pentru ei face groapa... :)
sorry, asa primar, asa umor... :(

Anonim spunea...

de ce trebuie intodeauna in situatii de genul asta sa ne gandim numai la profit ? sunt anumite lucruri care pur si simplu trebuiesc facute si acesta este unul dintre ele ! bine ca toata lumea a sarit tot in sus cand era vorba de demolarea stadionului Olimpia si echipa Olimpia , care nu facea altceva decat sugea banul public in cantitati industriale si cu ce rezultat ? intreb eu ... iar cand este vorba de un strand , care cat de cat ar aduce profit , ce-i drept nu mult , da suficien cat sa se intetina ... nu se mai poate ... ca costa ... bine ca ani la rand Olimpia n-a costat. Aici este vorba de bunicii , parintii nostri care ar frecventa acest strand si care sa avem rezon ... ne-au lasat un oras frumos , insa noi nu stim ce sa facem cu el ! Asta-i !

Rebel spunea...

cind spuneai ca e necesar, am crezut ca te referi la groapa lui ghiusy... cu strandul sintem toti de acord... dar daca tot avem un strand, de ce sa dam investitiile gata facute pe nimic unora care au deja bani destui, iar noi sa cheltuim cu un alt strand de la zero?

Adam Boer spunea...

@rebel, adriana,
domnul primar susţine că pe amplasamentul strandului actual municipiul a rămas cu foarte puţin teren din cauza retrocedărilor. Care este situaţia reală nu ştiu pentru că nu am văzut harta zonei cu situaţia juridică. Tot din declaraţii apărute în ziare ştiu că domnul Tânţaş a cumpărat de la persoane private o parte din aceste terenuri retrocedate şi că din această cauză a devenit "inevitabil" un parteneriat cu dânsul.

Mă gândesc numai de ce nu a încercat municipiul să cumpere acele terenuri retrocedate de le persoanele private din cauză...

Strandul vechi trebuie reabilitat din temelii, nu cred că "investiţia" rămasă acolo în paragină ar avea o valoare semnificativă. Terenul de sub strand are valoare.

Rebel spunea...

@adam & co
ca sa va fie clar... terenul nu poate fi retrocedat atita vreme cit exista investitii pe el. cu atit mai putin poate fi vindut. exista persoane indreptatite sa primeasca terenuri in acea zona, dar pot fi compensate in alte parti. asta cu terenurile cumparate de tintas e poveste. daca s-au retrocedat terenuri inseamna ca s-a facut ilegal. oricum terenurile care incurcau socotelile primariei erau in zona bazinului olimpic si a cabanei "Poiana cu flori". deci in afara e citeva sute de mp, strandul nu era afectat... iar pentru aceste citeva sute de metri sa justifici o concesionare e culmea tupeului. iar ne cumpara osenii, si noi stam sa-i admiram...

Rebel spunea...

eu zic cu un drum sa le dam si tabara scolara. sint indreptatiti, doar au fost si ei scolari cindva, 4 clase...

Anonim spunea...

Buna seara domnule Boer si felicitari inca odata pentru initiative. As avea si eu o rugaminte. Ati putea publica inregistrarea de aseara de pe Focus TV, ca nu am apucat sa va vad, dar am auzit ca ati fost nemaipomenit.

Adam Boer spunea...

@sandu
FocusTV va relua înregistrarea la sfârşit de săptămână.

Aici pe blig o să public doar secvenţe.