vineri, 21 mai 2010

Minimal Mass - Satu Mare

Următorul apel am preluat de pe biciclisti.wordpress.com :

Mai multe piste de ciclism, pentru un trafic mai sigur

Traficul de autovehicule din Satu Mare este tot mai aglomerată. În orele de vârf, pe cele două poduri peste râul Someş se produc ambuteiaje, la fel şi în celelalte zone ale oraşului traficul este îngreunat, iar parcarea este foarte dificilă. Circulând cu bicicleta ajungem mult mai uşor la destinaţia dorită. Astfel, din ce în ce mai mulţi încearcă să circule cu bicicleta. Însă, în Satu Mare nu există condiţiile pentru circulaţia cu bicicleta, sunt prea puţine piste pentru biciclete, iar nici cele existente nu sunt practicabile:

  • pentru că sunt ocupate de maşini, de ex. pe str. Ady Endre şi o parte din Drumul Careiului,
  • pentru că sunt folosite permanent de pietoni, de ex. Pasajul Coposu şi Podul Golescu,
  • pentru că nu există conexiune cu alte piste sau cu străzi pe care este permisă circulaţia ciclistă, de ex. Pasajul Coposu şi Podul Golescu,
  • cu toate că pe digurile Someşului este permisă circulaţia ciclistă, nu există rampă de urcare spre poduri, ciclistul fiind nevoit să-şi care bicicleta în spinare.

Având în vedere că bicicleta este un mijloc de transport nepoluant, nu ridică probleme de parcare şi în municipiul Satu Mare ar putea fi cea mai rapidă metodă de deplasare, facem apel la primarul şi consiliul local al municipiului să realizeze o reţea funcţională de piste cicliste. Astfel, pe lângă eficientizarea traficului, ar putea asigura circulaţia în siguranţă a cetăţenilor care îndrăgesc bicicleta, care actualmente sunt nevoiţi să-şi pună în pericol zilnic viaţa deplasându-se printre maşini.

În vederea atragerii atenţiei asupra problemelor întâmpinate de biciclişti, un grup de iniţiativă organizează un “Minimal Mass”. Principiul acţiunii este să facem publice doleanţele doar prin intermediul unor afişe, circulând regulamentar şi fără perturbarea traficului.

Cei interesaţi sunt rugaţi să ne alăture în data de 3 iunie 2010, între orele 17:30 – 18:30, circulând cu bicicleta pe următorul traseu:

  • sensul giratoriu din Piaţa Libertăţii,
  • Piaţa Libertăţii, str. Cuza Vodă, str. Gheorghe Lazăr, str. 1 Decembrie 1918,
  • Piaţa Libertăţii, str. Ştefan cel Mare, str. Mihai Viteazul, str. Horea.

Participanţii sunt rugaţi să poartă pe spate un afiş cu inscripţia:

Mai multe piste pentru biciclişti!!!

La orele 18:30 ne întâlnim în Centrul Nou (Piaţa 25 Octombrie) şi în cadrul unui flashmob de 5 minute ridicăm afişele către sediul Primăriei Municipiului Satu Mare.

2 comentarii:

Hello spunea...

si cu ce se mai ocupa pistele de parcare_

Hello spunea...

locurile*
vom sprijini dezvoltarea miscarii pe 2 roti in Satu Mare, suntem in legatura cu un participant permanent la cursele organizate (Andrei Buju).